Jula, parcagiu de lux

Ne stim din liceu, nu foarte bine…doar ca ne mai intalneam din cand in cand, rar, pe culoarele liceului…atunci cand ca prin minune se intampla sa avem amandoi chef de scoala…asta se intampla neaparat dupa orele 12.00, ca abia pe la ora 10.00 ne sculam…Nu a existat un motiv pentru care am facut cunostinta. El era un tip extrem de vesel si chiar haios, nu puteai sa il eviti si sa nu zambesti la glumele lui, limitate, dar de bun simt. Era « caterincos » asa cum ii placea lui sa isi spuna mai ales in momentele cand se intrecea cu gluma cu vreun bagabont mai posac. Asa l-am cunoscut. Nu eram in apele mele…cred ca era chiar mahmur si se gaseste Jula sa se bage in seama cu mine in autobuzul care ne ducea la liceu. Nu il stiam si nu aveam chef de glume, deci nici de glumele lui…Dar el nu stia asta. Stia ca el e bufon si bufonului i se iarta tot, doar regele nu e obligat sa faca asta. Dar eu, dupa o noapte in care fusesem rege (-le sticlelor), nu ma adaptasem inca noii zile si ma simteam inca rege, asadar l-am informat asupra perspectivelor sale… « Hai, frate, ca asa sunt eu…caterincos, ce te ambalezi asa ?! » si asa scapa el de fiecare data…nici cu mine nu facu nota discordanta si asa ca ne mai salutam pe holuri. Dupa terminarea liceului nu am mai stiut nimic de el…doar ca porecla ii era bine aleasa…se specializase inca din timpul liceului pe pornit masini fara cheie.

Citeste mai departe

Nea Nicu – taximetristul

Il cheama Nicu si e taximetrist. Este un barbat trist, un barbat care se crede banal. Nu e! E fascinant. A venit la comanda! I-am spus dispecerei ca am nevoie de o masina cu portbagaj mare “A, pai il trimit pe Nicu ca are break si nu are butelie”. Asa l-am cunoscut pe Nicu inainte de a-l cunoaste cu adevarat. Era “ala cu portbagajul mare si fara butelie”. Am gresit fata de el, l-am luat de sus, asa cum ii iau toti clientii pe taximetristi, fara sa imi pun intrebarea cine e Nicu… Am aflat mai incolo!
Ati vazut cat de vorbareti sunt taximetristii? Nu trebuie decat sa ii intrebi de vorba ca apoi nu mai tac. De fapt cred ca tot romanul e dornic de vorba, de barfa despre viata lui, despre traiul lui, simte nevoia sa se exprime si sa asculte…Nicu, are vreo 60 de ani, e un “rahovist”…zice ca a ajuns acolo “ca un destin”, a copilarit acolo…si prin repartitie de la fabrica i-a dat si o locuintza a lui…are studii superioare si zice ca nu ar da “familia” din Rahova pentru sclifositzii din cartierele de “shmecheri”. E fost “pugilist”…si cand zice asta imi arata nasul plat…

– Faceti de mult meseria asta?

De 5 ani, am avut un atelier de reparat frigidere. Am fost inginer, de fapt mai sunt ca meseria nu mi-o ia nimeni, dar s-a terminat cu atelierul ca nu mai aveam clienti…am incercat sa fac si altele…reparam tot felul de chestii: aspiratoare, aragaze, masini de spalat…incepuse sa se miste, dar din neglijenta mea s-a intamplat un scurtcircuit si a ars cosmelia cu tot cu aparatura…M-a terminat! Am platit la datorii…Mi-a deschis apoi un mic butic, dar m-a daramat Basescu…si m-am apucat de taximetrie…

– Si merge-merge?

E, tataie…daca ies pe strada si alerg…merge, pot sa imi intretin familia cu ce imi iese, dar nu am voie sa fiu bolnav, nu am sarbatori…nu e prea bine! Dar ce sa fac si eu…ca am doua fete la facultate si au si ele nevoie de o treantza, de o carte, de un ban de suc, de mare…ca sunt si ele tinere. Ce sa le zic “N-are tata ca mi-a fost somn si nu am iesit azi pe traseu…” Ele nu stiu ce inseamna munca ca am vrut sa aiba de toate sa nu stie ce e lipsa…

– Probleme cu clientii? Cum va trateaza?

A, bine…nu sunt probleme. Bine, mai apar…cate un betiv recalcitrant, cate o doamna care crede ca o pacalesc cu traseul – ca o ocolesc si “de ce nu merg eu pe interzis ca ce vreau sa ocolesc ca sa ii iau mai multi bani?” Dar astea sunt intamplatoare…le trec cu vederea ca m-am obisnuit…am rabdare cu ei si ma descarc dupa ce scap de ei… Eu am fost, taticu’, boxeor, pugilist, stii?, si am copilarit aici atunci cand periferia capitalei era in gropile de gunoi din Rahova si cand discotecile cele mai tari erau aici in Rahova…si bataile la fel…nu ma mai impresioneaza nimic…si stii, acum sunt mai calm si mai bun…nu mai pun la suflet…

– Nici o intamplare interesanta?

O ba da…Aveam intr-un timp un client fidel, nu l-am ales eu…el m-a ales pe mine. Era unu’ de vreo 70 de ani, sef de gasca…avea femei la produs prin mai multe discoteci. Mafiot! L-am luat de la el din tziganie, unde nici un taxiu nu avea tupeu sa intre si i-a placut si de atunci ma chema de fiecare data…Odata dupa ce se obisnuise cu mine il vad ca baga pe marginea masinii pe podea un topor cu o coada excesiv de lunga, vreun metru juma de lemn de la topor…Il intreb ce face cu el si imi zice: “Pai, stii, mai Nicule, eu am imbatranit, m-a lasat vederea si nu mai am tzinta…si atunci daca iese cu poceala, dau cu asta…ca stau la distantza si sigur nimeresc si eu pe cineva…” Alta data, tot cu moshu’ ma iau in gura cu un “particular” un shemcher d-asta cu BMW ultimul tip…ala ghertzoi imi taie fatza…normal ca il iau la…si ii umplu frigideru’…se da romanu’ jos din BMW-ul lui si sa sara la mine sa ma bata…Dupa cum vezi, nici eu nu sunt mic…dar ala era un tzigan d-ala cat casa si uratttt…am coborat si eu…sa ne luam la poceala ca oamenii…tziganu’ pus pe hartza…dar cand se da jos moshu’ meu sa il vezi…mielushel se facuse gorila din BMW. Se inmuiase tziganu’ o luase cu scuzele, ca nu stia ca era el…Atunci mi-am dat seama ca eram shofer de interlop…adevarat!

– Si nu v-a fost frica sa umblatzi cu un astfel de om?

De ce sa imi fie, prietene, ca eu nu ma bagam in treaba lor, ei nu se bagau in treaba mea… Ma simtzeam ca in tineretze…ca in Rahova copilarind aveam numai d-astea…aveai doua variante…ori erai smecher, ori fraier…eu nu am fost fraier… Mai rau sufar de traficu’ din Bucuresti.

– Pai ce are traficu’ din Bucuresti?

Pai nu vezi nenica si tu ce e? Stam pentru a treia oara la stopul asta (eram pe Bulevardul Timisioara si asteptam sa intram in intersectia Razoare). Pai toti romanii au acum masina…nu mai merge nimeni pe jos, nu mai merge nimeni cu bicicleta…toata lumea se suie in masina si se baga in trafic. Cel mai tare ma enerveaza femeile la volan…si nevasta-mea are carnet si mai conduce…dar atunci cand sunt eu beat rau…in rest nu o las ca e varza si ea…pai ma enervez rau de tot cand e ea la volan…parca construiesc castele din carti de joc in timpul unui cutremur…atat de tensionat sunt. Si cand le mai vad cu fufele astea de se suie in gipane si se dau ele pe sosele si se suie pe tine…sa mor m-as da jos din taxiu si m-as duce sa le dezbrac si sa le bat la “pormoneul” gol, adica la fund…ca asa si-au adunat ele banii…Pai iete la asta (si imi arata o domnisoara cu buzele mari si privire inteligenta, foarte inteligenta), cata …a supt asta de si-a luat masina asta. Auzi, domshoara, da-te si tu mai incolo cu bijuteria asta ca nu ai cumparat si strada odata cu ea (striga pe geam la duduia cu privire inteligenta care spune ca nu aude ca ii canta muzica). Pai da, nu auzi ca nu stii sa dai muzica mai incet…amantul ti-a zis numai cum se deschide radioul nu si cum se da mai incet…asa tine geamul inchis sa nu iti iasa aerul conditionat ca apoi stai si alergi dupa el pe strada…Pai vezi, iete numai dude d-astea am parte pe strada!

– Domshoare d-astea nu ati avut in taxiu’?

Nu, ca sunt insurat cu o super femeie, raspunde si rade…Dar le-am transportat. Aveam odata pe unele de se apucasera pe cont propriu…”studente” cica. Le luam de l-a blocurile de nefamilisti din Militari, de langa Urbis si le duceam la Universitate, pe langa Inter. Si le mai luam dimineata pe la 4-5 si le duceam inapoi in Militari…cica le mergea…dar s-a rupt filmul ca s-au bagat pe combinatie niste tzigani si le-au fortzat sa dea dreptu’ si a iesit naspa ca astea nu vroiau si le-au batut…urat!

– Inteleg!

Si am mai avut o chestie cu una de se intorcea acasa tot timpul cu altul…ma chema sa o iau din discoteca de la Maxx, o babadaie la vreo 40 de ani si venea numai cu pushti d-astia ca tine, pana in 30….cred ca era ninfomana…ca ii lua pe aia inca din masina…ii incaleca, ii pipaia si pushtii nu miscau nimic…Si am tot venit la comanda ei pana intr-o zi de mai avea putin si io sugea unui pushti d-asta…il dezbracase pe ala si se apleca pe acolo…m-am enervat si i-am dat jos din masina ca devenea porcos.

– Am ajuns…succes in continuare.

Am coborat din masina “cu portbagaj mare si fara butelie” in care se intamplasera mai multe decat imi puteam inchipui eu…mi-am luat televizorul in brate si ma gandeam ca ajuns acasa si o sa-i dau drumul…gasesc la fel de multe povesti pe vreunul din programe?!

Dl. Marius – stapanul cartilor

Am avut de a lungul vremii multe pasiuni care m-au impins sa caut carti pentru a ma documenta. Am citit despre amerindieni, samurai, tzigani, masoni etc. Acum mi s-a pus pata sa citesc despre mafie. Am citit 3-4 carti si am ramas in pana. Am decis sa vad ce se gaseste prin anticariate. Asa l-am cunoscut pe dl. Marius. Nu-l cheama asa, dar a fost alegerea lui sa nu isi spuna numele adevarat dupa ce i-am spus ca mi-as dori sa povestesc despre el, fascinat fiind de discutie.
Este pensionar. A fost profesor de romana la o scoala generala si acum il mai viziteaza fosti elevi deveniti oameni in toata firea. Toata viata i-au placut cartile, a citit mult, a si scris mult…dar nu a publicat nimic pentru ca nu si-a dorit, a facut-o pentru el si nevasta-sa. Pana cand aceasta a murit si l-a lasat singur, apoi a scris in amintirea sa.

– Cum ati ajuns sa vindeti carti?

– Nevoia! Eu am fost profesor de romana, am indragit tot timpul cartile…am fost copil sarac, tata nu avea bani sa dea pe carti, dar m-a trimis sa fac carte ca sa nu fiu ca el…”taran prost sa iti explice altii ce se intampla, sa stii tu singur si tu sa alegi ce vrei” – asa zicea. Cand am primit si eu catedra…undeva in Baragan. Dormeam in scoala. Dupa un timp mi-au dat si mie o casa in sat. Dar iarna, decat sa fac 3 ore prin nameti, dormeam pe catedra ca eram tanar si puteam. Citeam la lumina felinarului.Citeam tot ce imi cadea in mana, in general, in anii aia, autori rusi – doctrinari cu povesti clasice – el proletar, ea proletara – la strungul din dotare se manifesta dragostea…Erau carti de indoctrinare cu mesaje socialiste. Dar in lipsa de altceva…Citeam tot timpul…Cu copii de tarani nu prea aveam eu batai de cap, mai mult frustrari ca era mentalitatea aia…a facut 13-14 ani…la sapa sa ajute la cresterea natiunii…ii mai aducea la scoala doar obligativitatea care o impunea statul…si asta asa “de samantza” cum se spune…

– Si cum ati ajuns sa vindeti carti?

– (rade) Am deviat! Ce vrei?! Am citit mult la viata mea, multa beletristica, romane…si imi place sa si povestesc…acum ca am imbatranit nu prea mai vorbeste nimeni cu mine ca ce zic ei: “E batran, e ramolit!” Dar nu sunt, imi merge inca mintea…cu fizicul nu mai stau eu stralucit, ma mai dor shalele, mai o tensiune, mai o inima…trupul a cam ruginit…dar cu mintea mai fac fatza e inca buna…si acum mai scriu…povestesc! Mai imi vin nepotzii, ca am doi, de 12 si 14 ani…si le zic cu a fost pe vremuri, cum erau cafelele, cum era fotbalul din anii aia de inceput…Ma asculta 5-10 minute si apoi fug la calculator. Le povestesc de cei trei muschetari, de fratzi Karamazov..sa-i incit sa citeasca si ei o carte, ca sunt povesti frumoase, captivante…aventuri, lupte, dueluri, dragoste…pitici! (asta se vroia o injuratura!) nu stiu decat calculator si televizor.Asa…sa imi adun gandurile…

– Imi ziceati cum ati ajuns sa vindeti carti, erati la momentul cand erati profesor intr-un sat din Baragan…

– Asa, da…a fost un debut de profesor/invatator ciudat…a fost momentul meu maxim de acumulare si frustrare. Acumulare pentru ca singur fiind acolo, fara familie, fara prieteni…ma refugiam in carti, si de frustrare ca nu aveam unde si cu cine sa-mi manifest calitatile de pedagog…nu exista dorinta din partea lor si daca simteam o minima dorinta in vreun pui de taran eram pe el…pana se simtea coplesit si “fugea”. A urmat sansa de a ma intoarce in Bucuresti…a fost salvarea mea. Si in acelasi timp momentul in care am inceput sa regret perioada aia cand putea sa fiu creativ si sa citesc mult…Au urmat peste 30 de ani de profesorat, generatii care mi-au trecut prin mana…pe multi i-am pregatit pentru liceu, dar pe majoritatea pentru viata. Am vazut cum s-au schimbat comportamentele copiilor in functie de evenimentele cu care se confrunta tara. Nu sunt un retractar al revolutiei si al efectelor ei…dar pentru sistemul de invatamant nu a fost tocmai bine…copiilor le era mai putin capul la invatatura si mai mult la atmosfera din tara, la ceea ce barfeau parinti acasa, la televizor…

– (de data asta rad eu) Si totusi…cum ati ajuns sa vindeti carti?

– (putin incurcat, rade!) Pai, dupa peste 30 de ani de catedra, ani in care am avut multe satisfactii…dar a trebuit sa ies la pensie…pensia mica…a mai facut pe suplinitorul o vreme, am mai facut meditatii cu copiii celor care mi-au fost elevi…dar nu a mers…asa ca am fost pe rand paznic, vanzator de legume si fructe si acum vanzator de carti vechi. Aici ma simt ca acasa. Patronul este un domn tanar care nu cred ca a citit mai mult de doua carti in viata lui…si nici liceul nu cred ca l-a terminat prea usor, dar a simtit ca e rost de facut niscaiva banutzi. Ca sunt suficienti oameni care nu-i cunosc valoarea cartilor si ii cam incurca cand isi iau o noua plasma si nu mai au loc in bibloteca din cauza cartilor sau mai sunt batranii care nu mai au bani de mancare si isi dau cartile din casa…Patronul le ia la 10% din valoare, mai mult la cantitate, si le vinde apoi cu de 10 ori suma. Si mai sunt d-astia asa ca tine care cauta carti de acum 20-30 de ani…Aparent pare ca este o afacere proasta care merge prost, dar nu e chiar asa…Nu vand mult, dar zilnic imi intra in pravalie cam 20-30 de oameni, in general la extreme, ori tineri, ori batrani. Nu stiu de ce…cei tineri pentru ca sunt avizi de cunoastere, cei batrani ca au prea mult timp liber si nu isi permit carte noua, cei de varsta mijlocie nu cred ca au timp sunt prea preocupati sa reuseasca sa se intretina, sa supravietuiasca…

– Cum e o zi la anticariat?

– E o placere…pe langa ca atunci cand nu am clienti in pravalie citesc…nu ma mai ajuta pe mine ochii prea mult, dar imi schimb in curand ochelarii si recuperez…Am clienti fideli care vin si intreaba : “Mi-a venit si mie cartea domnu’ Marius?” sau “Ce mai ai nou domnu’ Marius”…Fac recomandari, vorbim de carti, de literatura, de viata in general… Cand e frumos afara si nu am clienti ies colea in fata magazinului si stau si citesc sau privesc lumea…se mai alatura niste vecini de alaturi, am o frizerie de tip vechi, si mai vorbesc cu nea Mircea, frizeru’! Mai bem o bere, mai vorbim politica…mai ii povestesc eu ce citesc, mai imi zice el ce i-au povestit clientii, ca are clientii elitisti…ca e o zona de pensionari intelectuali.Mai am cateva mamici si o ceata de copii carora le spun ce sa cumpere…la aia mici chiar le dau cu imprumut, fara sa stie patronul, doar sa citeasca, ca apoi cand prind gustul vin ei si cumpara singuri…Am vreo trei prichindei, ca si nepotzii mei – vreo 12-13 ani, care cand ies la joaca vin la mine si imi povestesc ce au citit si ce lupte dadeau eroii din cartile pe care le citesc si eu le povestesc despre alte carti, de Jules Verne, de Dumas, de Karl May, Twain, si le spun ca le pregatesc cartile sa vina sa le ia dupa ce le termina pe cele care le citesc acum…sunt adorabili…

– Dar literatura noua, Patapievici, Cartarescu, Plesu…citeste lumea?

– Mda, mai vine lumea si intreaba…poate din snobism, poate din curiozitate, poate din dorinta…nu stiu. Plesu am citit si eu, foarte bun…imi place cum scrie…si Cartarescu, si Patapievici si mai sunt cativa tineri autori pe care ii citesc cu placere, si daca am un interlocutor pe masura ii si comentez si recomand, insa cei care citesc autori d-astia se duc la librariile de carte noua…la mine vin pentru cartile cerute in scoala, liceu sau facultate, pentru cartile rare sau pentru a se culturaliza si aici sunt cartile care au dainuit secole…scriitorii francezi, rusi, nemtzi…

– Ce ati recomanda celor la inceput de drum in aventura asta…

– Sa citeasca!…nu mai propun de mult anumite carti…ar fi suficient doar sa citeasca…acum inteleg si eu scopul literaturii de consum, gen Coelho, Sandra Brown…e bine daca citim si astea, decat deloc…Ca ne tampim ca natiune de la ziarele astea si televizune, si calculatoarele…astea mi se par o mare realizare, dar sunt folosite gresit…pai m-am uitat cu nepotu’ cel mare pe internet…o multime de informatii, acum mi-am luat si eu calculator si mi-am pus internet si stau zilnic si ma uit pe internet, informatii pe care daca stai sa le cauti prin carti poti sta si luni de zile…asa in cateva minute…o mare descoperire…

Dialogul a continuat mult…domnul Marius este fascinant. Un batranel care imi aduce aminte de chipurile din cartile de povesti care imi lasau impresia ca asa arata un bunic: parul alb, barba mare, figura placuta si o senzatie placuta de protectie si bine. Domnul Marius asta mi-a inspirat, am venit sa caut o carte despre mafie si am vorbit despre literatura, femei, invatamant…viata! I-am promis ca o sa mai trec pe la el..si am sa ma tin de cuvant!

Bila – baiat de baiat

Nu stiu cum l-o chema pe numele lui adevarat, il stiu de cand era mic…se invartea si el pe acolo, pe la bloc…era cumintzel sau asa il vedeam eu…nu facea praf prin fata blocului. Apoi l-am mai reperat prin gasca de pici mai incolo…avea vreo 14 ani. Pantaloni bufantzi, sapca intr-o parte, tricouri larg, atitudine de rapper rebel tot timpul nemultmit…Acum sa tot aibe 18-19 ani…e la fel de rebel. Bine imbracat, sau doar cu haine scumpe, aceeasi atitudine sictirita, putin mai aspru in trasaturi, insa in continuare un copil. I se zice Bila. Nu as putea presupune de ce…
– Ce faci, bre, nu te-am mai vazut de mult…mint eu.
– Pai, de, Jeane, daca nu mai stai si tu cu tovarasii tai.
– Pai sunt si eu cu munca, familia, prietena…alea alea. Tu?
– Pai si eu am de toate si combinatzii, si familie, si femei…dar nu imi uit tovarasi niciodata. Ei ma sustzin! Mai o bauta, mai o interventie, mai o combinatzie…tot timpul ai nevoie de ei si nu trebuie sa ii parasesti!
Sunt uimit de filosofia celui pe care il vedeam cum ii atarna mucii in urma cu 10 ani si acum imi da lectii de viata…l-as zmotocii un pic, dar continui mai mult curios decat contrariat.
– Dar ce muncesti?
– Ete, combinatzii! Mai un blug de la unu, mai un telefon, mai o roata…d-astea.
– Nu prea pricep, dar merge… ce zici tu ca faci?
– E, esti greu de cap…pai iese cum sa nu iasa…ca ma sustzine prietenii…Pai iete cum sta treaba. Eu cumpar un telefon de la un tovaras si ma bag intr-o alta combinatzie cu el si din afacerea asta imi iese si mie ceva…nu are cum sa nu imi iasa. Mai vine un tovaras de la unguri cu marfa, mai imi da unul sa-i mai vand ceva…mai stau aici la jocuri si mai imi iese si de aici…
– Adica vinzi lucruri furate?
– E furate?! Daca e fraieri?! Nu sunt furate sunt cazute din trenuri de marfa, din TIR-uri, de prin buzunare, de prin casa…E marfa tot timpul. Si cum eu am papagal si am multi tovarasi, vin la mine romanii si eu le ofer ce vor…sunt businessman! Ce vrei la Bila gasesti?! Ia zi nu te imbrac si pe tine de nunta…ca o cam freci?!
I-as fi frecat eu putin dintii cu lopata…sa uite cand l-a facut si ma-sa…dar devenea interesant dialogul…
– Pai adica ce gasesc la tine?
– Orice, orice ce combinatie vrei…eu ti-o fac! Vrei fete, am si fete…vrei sa te simti bine, iti dau o bila, o tigara…orice!
– Pai de unde?
– Ma descurc eu!
– Straniu! Si asta muncesti tu? Combinatzii?
– Pai da! Daca iese banu’! Pai ce sunt vreun fraierica care se scoala la 7 dimineata si pleca la munca sa traga ca prostu’ si sa vina seara acasa mort de oboseala?!
Descrierea mi se potrivea manusa mie!
– Si tu ce faci toata ziua?
– Pai nu ti-am spus? Ma scol dimineatza pe la 12-1 si ies afara, ma intalnesc cu tovarasii, mai bem si noi o bere, mai o ruleta, o “alba-neagra” ceva…seara mergem la terasa…Aici ma gasesti daca ai treaba cu mine, ori in fata la amanet, ori in “jocuri”, ori la terasa…
– Deci tu practic vinzi droguri!
– Bai, Jeane, da’ pui multe intrebari…ia vezi! Da’, daca vrei iti vand si d-astea!
– Pai cum?
– Etete, dar ce crezi ca o fi greu? Vine omul da banu si ia marfa. Simplu!
– Si politia?
– Ce e cu ea? Pai ea nu se baga! Daca omul vrea sa se simta bine, poate ei sa se opuna?!
– Si cam cat castigi din combinatzile astea?
– E, nu stiu…bine! Dar hai ca dau un vin la terasa…stam aici in picioare?!
Ne indreptam spre o terasa pe trotuar asa cum sunt mai toate in Bucuresti! Ma uitam la el in timp ce mergeam spre terasa…”mare om, mare caracter”…zici ca e un pusti scapat de acasa. Un pusti care a fugit cu banii de iaurt, dar parintii aveau fabrica de iaurt! Lanturi de argint groase cu tot felul de logouri pe post de medalion, pantalonii suflecati la un picior, ras in cap, ochelari negri pe cap…completau o imagine pe care nu o percepusem altfel decat ca un teribilism al varstei…insa era un punct de reper. La terasa toti tovarasii lui Bila, pusti sau baieti de varsta mea, aveau acelasi laitmotiv – rasi in cap, tricouri mulate sau foarte largi, adidasi sau papuci, tatuaje, si invariabil lanturi groase de argint. As putea sa fac chiar o mica paralela…daca ma uit mai atent, lantul gros e o scara de valori. “soldatzii”, executantzii au lanturi de argint…smecherii adevarati, cei care pareau ca dau ordinele…aveau lanturi de aur…grosimea diferea, dar ramaneau totusi extrem de groase.
– Adevarat! Dar ce ai facut? Ti-ai terminat liceul?continui eu discutia la un pahar de gin tonic din partea lu’ Bila, in timp ce el bea o bere scumpa.
– Da, normal. Pai a intervenit pentru mine un tovaras ca vroia aia de mate sa nu ma bage in bac, dar a vorbit tovarusu asta cu ea si s-a razgandit si la bac a fost usor…m-am combinat si eu, am copiat de la unu de la altul…
– Si acum, dai mai departe?
– Nu, pai nu mai am timp, am o groaza de treaba…vreau sa imi iau si masina. Sa imi deschid un magazin de toale ca am eu o treaba cu unu de aduce din Dubai si misto rau, numai de firma…
– Pai ai bani de d-astea?
– Pai cum sa nu…dar nu crezi ca muncesc pe nasturi, ma invart eu…acum mi-am mai luat cu mine niste pusti si ii pun pe ei sa alerge si eu doar pun la cale combinatziile…iau de la unul ceva si dau la altul, merge treaba…
– Auzi, dar nu iti e frica? Smecheri d-astia din cartier, ca nu esti prea mare…
– Pai ma apara tovarasii mei. Pai suntem unitzi, nu ne lasam la greu…facem bani impreuna si sarim unul pentru altul…Mai sunt batai ca se ridica unu cu gura mare ca e el ghertzoi, dar i se scoate imediat smecheria din cap…iar eu daca imi vad de treaba mea nu ma deranjeaza nimeni, daca o veni altul din alta zona sa puna pretentii, imi chem tovarasii si discutam in grup…se cade la pace sau si-o ia parte in parte…In ultimile luni nu au fost probleme…nu au mai iesit sabile din portbagaj. Ca toti vrea acum sa faca bani, nu sa ne taiem intre noi. Daca ies scandaluri ies de la femei ca e ele bengoase si ies in curu’ gol pe afara si se mai da unul la ele si apoi vin sa se planga. Eu am batut-o pe una…”Pai tu iesi, fa, in chilotzi si cu tzatzele pe afara, si te plangi cate vrea vreunul sa te ia cu japca? Sa te ia fira-i a dracu de rapandula! Ca eu nu ma bag pentru tine!” si am batut-o, dar de atunci nu a mai facut! Curve, nu stiu decat sa se futa si sa ceara bani!
Cu o asemenea concluzie am incheiat discutia prematur ca a venit o namila burtoasa si l-a luat pe Bila la masa lui…Apoi Bila a zburat nu stiu unde…l-am mai vazut noaptea, asa cum spunea in fata la jocurile mecanice. Parea obosit, azi muncise ore suplimentare.

Nae Creztu, carciumar de cartier

Cu Nae Cretzu nu am reusit sa am un dialog, dar mi-am inchipuit unul din franturile de conversatie pe care am tot incercat sa le am cu clientzii lui…Nu a fost prea usor, mai ales ca nu eram chiar in apele mele intr-o astfel de locatie si pentru ca intrasem cu ideea preconceputa ca oamenii nu vrea sa “vorbeste” cu mine. Aiurea! ”Nae e belea, cand n-ai bani te cinsteste el si dai tu banii cand ai”. “A, Nae Cretzu e primul care se scoala dimineata…cand plec eu la munca e singurul local care e deschis”. Cam asa am inceput sa il cunosc pe Nae Cretzu – unul dintre numerosii carciumari de cartier. Nu mi s-a parut ca ar fi cretz, ba dimpotriva, mie mi s-a parut chiar chel…Mare la vreo 100 si ceva de kile, cu burta, asa cum ii sta bine unui om cu stare “care este” (doar e ditamai carciumaru’!), cu ochelarii cu rama de plastic atarnandu-i pe nas, tatuat pe antebratul drept cu un cutit infipt shagalnic intr-o inima deformata, de la un accident de cutzit real… Chiar daca s-a ajuns, are local intr-o piata mare, nu s-a lasat de meserie. Tot el serveste la carciuma, tot el ii da afara pe scandalagii (e impropriu spus ii da afara pentru ca bodega e in proportie de 50% afara), tot el pune apa in vin sa fie mai mult. “E, mai indoaie si el vinu’ cu apa, ce crede ca nu stiu?! Dar il iert ca e prietenu’ meu” – imi zice pe sub mustata un nene care mai mult statea pe masa decat pe scaun pentru ca se intinsese cat putea pe ea…Imi face cu ochiu’ complice si continua: “Nae e bisnitzar mare…ma taxeaza si pentru pahar…pai ce ai auzit tu paranghelie fara sa mai spargi un pahar doua?! Aici daca il spargi, platesti! Mie mi-a facut fond de rulment, stii ca la intretinere, ca sa nu cada el de fraier imi cere cand am sa dau 50.000 pentru pahare. “Da’ ce, ma, Nae, ca nu am spart nici un pahar…si nici nu plec acasa cu ele…ca mi-am facut setu’ de la hotelurile de pe litoral”. Pai stii ce concedii se faceau inainte? Pai avea omu’ bani de un concediu serios…te duceai cate o luna la hotel cu toata familia. Acum cotu’! Dar lasa ca atunci cand ma duceam eu cu nevasta-mea mai luam si noi o farfurie, o cana…si e bune acum ca avem si noi ce sa-i lasam lu asta mica, sa aiba si ea cand s-o marita!” Dar cum e cu fondul ala de rulment pentru pahare? Incerc eu sa il aduc la subiect. “A, pai, imi cere bani pentru paharele pe care nu le-am spart, altfel nu mai imi da de baut…dar e bine ca din banii aia, cand se aduna mai mult, beau cand nu am bani. Ca ma mai intelege Nae si mai imi da si asa…”
Incep sa “cant” la alta masa ca interlocutorul meu anterior da semne de somn…si nu vreau sa-i deranjez odihna. Merg pe o idee interesanta: lista datornicilor. Nae Cretzu are un caiet urat de totzi: caietul in care scrie cat are fiecare de plata, pentru ca Nae Cretzu da de bautura pe datorie. Ce nu am putut eu sa inteleg si am cerut lamuriri a fost cum de mai vin sa plateasca cand ar putea sa schimbe carciuma. “Pai, da si el odata de doua ori, apoi te taxeaza, nu iti mai da pana nu platesti…teoretic, ca unii vin cu chenzina direct la carciuma si o varsa aici…si abia sunt stersi din caiet ca iar sunt trecuti. Mai pune si de la el…mai umfla nota. Dar cine mai sta sa numere paharele? Cand e sa bei, bei, nu numeri paharele…Dar e gentil, nu umfla mult…asa cat sa nu te prinzi.” Ce mi-as fi dorit sa vad si eu acel catastif al datornicilor. Insa nu m-am prins cum de nu se duc la alte bodegi dupa ce faci datorii. “Pai, cine are tupeu sa il pacaleasca pe nea Nae Cretzu?! Da interdictie in tot Bucurestiu’, de ajungi sa mai bei si tu o bere in Ploiesti sau Oltenitza…Plus ca te face de nu te mai cunoste nici maica-ta! E iute la manie nea Nae!”
Si trecand de la o masa la alta, asha tiptil-tiptil, am aflat si eu cine e nea Nae Cretzu, carciumarul din cartier. Mare om, mare caracter… L-am mai urmarit un pic stand pe unul dintre scaunele de plastic alb, frumos colorate de jegul gros de pe el…As fi vrut sa stau cu coatele pe masa sa privesc si sa ascult ceea ce se intampla in acea zi…Dar nu imi permiteam luxul asta pentru ca imi era teama ca imi rup gatul…la cata bere, alcool sau pur si simplu apa sau ulei era pe mesele alea imi cam alunecau coatele…in plus camasa mea alba, nu mai era de mult alba – cam de cand am intrat in bodega, s-ar fi facut in culori greu de definit. Asa ca am privit stand in fund pe scaun. Nae Cretzu statea ca un imperator in spatele tejgheli…una inalta pe masura lui…si privea in bodega ca si cum si-ar fi privit supushi: cu multa mila, cu o aliura de superioritate si multa sila! Ochii lui se miscau continuu maturand micul spatiu umplut pana la refuz cu mese chinuite si arse cu tigara si scaune gata sa se rupa sub greutatea problemelor celui care se aseaza pe ele. Ca cei care vin aici nu as zice ca vin aici sa se distreze…ca fetzele lor spun altceva…sunt tristi, majoritatea beau in tacere…rad repede o bere sau un coniac si o intind…altzii sunt cei care stau mai mult…mai comenteaza un meci, un guvern, un ministru…o pensie, mai fluiera dupa o muiere prea dezbracata…si pleaca dupa cateva ore…si ultimii, dar nu cei din urma, sunt cei care par din peisaj…care par vopsiti pe peretzi carciumii, care parca au numele pe scaunele de la bodega ca babele pe scaunele de la biserica. Carciuma lui Nae Cretzu e biserica lor si se inchina la alcool…
Carciuma lui Nae Cretzu e o lume aparte, o lume pe care o inteleg perfect, dar nu o aprob…desi singura mea problema este faptul ca e “ieftina” si asa mi-am dat seama ce inseamna “fitze”. Este o lume in care pari ca uitzi de problemele tale si te incarci cu probleme altora. O lume in care uratenia neimplinirii paleste in fata frumusetzii realitatii triste. E decadent!? Nu, e realitatea pe care o traiesc altzii sau chiar si noi. Nu e nimic spectaculos in carciuma lui Nae Cretzu! Nici nu am cautat asta. Este un cliseu dintr-un tablou pictat de un artist necunoscut. Un tablou interesant!
* Poza, geniala de altfel, nu imi apartine.

Nea Gica – ziaristul

Nea Gica este o veche cunostinta. El m-a initiat in tainele presei. Tata m-a trimis la el. “Du-te, Jeane, ca te asteapta, zi ca te-am trimis eu!”. L-am ascultat. Ani de zile mi-a dat cele mai bune sfaturi, unde gasesc cele mai bune subiecte ale zilei. L-am intalnit intodeauna in coltul strazii, acolo era “biroul” lui, nu a lipsit niciodata de la intalnire, iarna, ploaie, canicula…eu, da! De multe ori. M-a taxat pentru asta. “Te-ai ajuns Jeane, nu mai treci pe la mine…nu iti mai sunt de folos, ai?” M-am scuzat eu ca am treaba, ca sunt ocupat…dar ma durea tradarea mea. Cumparam ziare de la alti “nea Gica”, ca drumul meu nu mai era acelasi ca in urma cu multi ani.

Nea Gica e cel mai vechi si cunoscut vanzator de ziare din zona in care locuiesc. A pornit cu o taraba amarata pe care insira ziare si, putinele pe atunci, reviste. A fost la datorie inca din primii ani de dupa ’90…eu l-am cunoscut totusi mai incolo…atunci cand ma trimitea tata sa-i iau Sportu’ de la nea Gica…nu de la altul, doar de la nea Gica. Atunci nu intelegeam de ce…ca era totusi departe…pana la el mai aveam doua tarabe de ziare. In timp am inteles. Nea Gica era “mama ranitzilor”. La el venea lumea sa ii dea o bere si sa-i povesteasca cum s-a certat cu nevasta. La el se discutau toate meciurile de fotbal. Este fan infocat al Stelei. La el veneai sa cumperi o Gazeta, un Sportu’ sau Evenimentu’ si te mai intorceai acasa dupa 2 ore. Abia cand am vazut si eu atmosfera de Capsa care era in jurul tarabei lui am inteles cum de pleca tata sambata la 6 sa isi ia un ziar si venea dupa vreo 3 ore. Cand a primit primul chiosc in locul tarabei s-a dat petrecere. Acolo se organizau campionatele de table, acum si iarna! Acum are doua chioscuri, s-a ajuns!

– Nea Gica, ce imi recomanzi azi?
– EVZ-ul! Are interviu cu Base!
– Lasa, nea Gica, ca nu ma intereseaza Base. Ceva mai de suflet.
– Jurnalu’!
– Ok, da-l incoa! Iti mai aduci nea Gica aminte cand stateai mata aici in colt iarna sa vinzi ziare…acu’ te-ai ajuns ai chioscuri cu lumina, cu caldura, casa de marcat…rafturi!
– Da’ ce Jeane am muncit…le merit! Da’ nu se mai vand ziare acum. Atunci cu taraba mea din metal de imi inghetau mainile pe ea vindeam de nu aveam aer. Ii luam lu nevasta-mea si cate doi pui congelati pe zi! Acu’ abia daca mi-ar iesi si mie cat sa imi platesc dandanalele si sa imi mai ramana sa beau si eu o bere pe zi si muncesc de dimineata de la 4, pana seara la 11.
– Lasa, bre, ca nu bei mata o bere pe zi…mai ales cand bate Steaua! Dar ia zi si mie cum e sa vinzi ziare de mai bine de 10 ani?
– Care 10…ca se fac vreo 16 anu’ asta. Pai cum sa fie!? In 16 ani stiu gusturile tuturor…stiu ce ziare sau reviste citesc, stiu ce probleme au acasa. A fost intr-un an cand venea unu’ de abia se insurase, unul de varsta ta…proaspat insurat. Apropo, tu cand naibi te mai insori ca vad ca tot schimbi femeile…dar fa si tu un copil, bai putza, ca imbatranesti si nu mai intelegi nimic din viata…
– Eee, nea Gica… o sa ma insor eu cand o fi momentul si cu copii la fel…o sa-i fac eu odata-si-odata! Sau oricum o sa ajut si eu… Vorba ai, o sa pun un umar, sau altceva, de ajutor…Zi cu ala!
– A, cu ala…(se incrunta ca sa isi adune gandurile), pai era proaspat insurat…baiat bun, dar cam bea…chiar mult uneori, dar de altfel baiat bun, muncitor…ce mai, baiat bun, tine cu Steaua, stii?
– Pai da, baiat bun, zic eu intelegand pe deplin ca “baiat bun:” era strans legat de faptul ca era stelist, altfel…nu era un “baiat prea bun”
– Asha…si se certase cu nevasta-sa…si venea la mine la ghereta si imi povestea…mai o bere mai o tabla si se descarca omu’…Mai incolo, venea si nevasta-sa si imi povestea, se descarca si ea…stii au crescut sub ochii mei…la mine la ghereta s-au cunoscut…Mai aveam un program TV, atunci cand nu aparea decat unu’ si au venit si il vroaiau amandoi…cui sa-l dau? Au cazut ei la pace…alea alea…si dupa vreo doi ani s-au luat. Atunci, cand nu se mai intelegeau si veneau la mine si se plangeau…ca el o insala, ca ea il inseala…de fapt erau atat de orgoliosi si de gelosi ca vedeau amenintari la tot pasu’ “a vorbit cu shtoarfa aia de vecina de la patru, pai si-o pune cu ea, ca a plecat sa duca gunoiu si s-a intors dupa o ora, cica a mai stat cu baieti la o vorba…dar eu m-am uitat pe geam si nu era in fata blocului…ma inseala nea Gica!” asa imi spunea. El venea, se imbata aici la mine si zicea ca ea il insala cu sefu’ ei…ca sta prea mult la servici…si ala e insurat si …si tot asa…pana cand i-am prins odata pe amandoi in acelasi timp…si i-am inchis in ghereta si le-am zis ca pana nu discuta intre ei si nu isi rezolva problemele nu ii las sa iasa…Acum doua luni m-au chemat la botez…au un baietzel!
– Frumos! Dar vedete vin sa cumpere ziare de la matale?
– Da, sunt cateva…dar nu prea le cunosc, le mai vad din cand in cand prin ziare sau la TV, imi zice nevasta-mea…”uite-o Gica pe aia de a jucat in telenovela…” sau “uite-l pe ala de prezinta stirile sportive la Pro TV”. Naiba sa ii ia…pe mine nu ma intereseaza. Vin sa cumpere de la mine?! Sunt vedete! Nu vin treaba lor…nu-i cunosc!
– Dar se mai vand ziare?
– Pai parca tu nu stii?! Inainte venea omu’ si lua cate 2-3 ziare odata, acum…nu prea mai cumpara lumea! Ma chinui mai mult sa aranjez ziarele dimineata si sa mut revistele dintr-o parte in alta, decat sa vand…Inca imi mai merge ca eu m-am dezvoltat, am doua chioscuri, ce nu iese aici, merge acolo…Eu am clientzi fideli care au abonament la mine…dimineata fac pachetzelele cu ziare si astept sa vina sa le ia…unii vin seara la 11 si iau ziarele aparute dimineata ca le citesc cand ajung acasa… Acum se mai vad revistele astea cu cadouri…
– Dar mai vin oamenii sa iti mai povesteasca sa se mai planga…sa te mai cinsteasca ca a luat copilu’ bacu’ sau ca i-a nascut nevasta?
– E, mai vin…dar eu sunt mai ocupat acum, m-au umplut de facturi, completez zilnic la hartii de imi sar capacele… E, hai, te fac o tabla ca imi e sete si am inteles ca dai o bere ca sa nu te bat prea tare… Ca de cand faci pe ocupatu’ nu ai mai trecut pe la mine…uiti cine iti dadea pe furis sa citesti Playboy si reviste d-alea unguresti?! Fara sa stie tac-tu! Credeai ca eu inghiteam alea cu „ne-a cerut de la scoala sa facem referat despre sexualitate si trebuie sa citesc sa ma informez!” Ca si aveai ce sa citesti acolo…pozele!?

Si nea Gica a intins tabla. Nu uitasem cine m-a ajutat sa imi definesc primele experiente sexuale…desi mi-as fi dorit ca el sa fi uitat. M-a batut la table, evident…dar asa am mai aflat si eu ce se mai intampla prin cartier, cine cu cine…cum sa seduc o femeie, cum sa o tin si cat de bine e sa ai un copil. Am aflat de ce nu merge nimic in tara asta si ca o sa murim in curand daca nu mai plantam si noi un copac, o floare, ceva… Mi-a servit o lectie de viata in ritm de “6-6 poarta in casa…”

Nea Nelu – paznic de metrou

Pe nea Nelu nu l-am bagat eu in seama, ci el pe mine…m-am suit la Romana in metrou. Si primul impuls a fost sa ma “pravalesc” obosit langa usa in dreapta unde intamplator este si semnalul de alarma. Vigilent, nea Nelu – unul dintre paznicii trenului, m-a atentionat sa nu ating butonul de alarma din greseala. Bag un zambet de curtoazie si il asigur ca o sa fiu atent. Si aici incepe discutia.

– Obosit? De la facultate? ma intreaba paznicu’
– Da, putin! (Si in gandul meu spuneam : “Saru mana, boerule, ce gingas esti tu de ma crezi inca tanar si zglobiu, de ai stii tu cati ani atarna pe umerii mei?!”) Nu, de la munca!
– Ce lucrati?
– (Bre, dar curios mai esti? Te gandesti ca va pun astia in fisa postului sa comunicati cu calatorii sa nu se plictiseasca de la o statie la alta?! zic in gand) Jurnalist! (o bag eu pe aia din top sa ma dau mare, desi fac si eu interviuri? Fac! Imi dau si eu cu parerea? Imi dau! Pai ce bre nu oi fi si eu un pic de jurnalist?!)
– Oooo, frumos, si va vedem la TV? intreaba nea Nelu
– (Daca iti pui o poza cu mine pe ecran, da!) Nu, imi lipseste coeficientul de fatza! zic eu modest.
– E, parca astia de apar la TV or fi frumosi foc…
– (Ete, al naibi “atarnat-in-gard” in loc sa zica ca nu e cazul sa imi fac probleme ca sunt ok, el, nu!, sau macar sa fi zica “las’ bre ca o fi si o televiziune pentru voi astia mai uratzei”) E, nu sunt, dar eu, stitzi?, eu scriu. Si ma pregateam sa-i spun cum sta treaba cu blogurile, cum scrie lumea ce ii nazare…alea-alea. Nu ca ma asteptam sa inteleaga mare lucru, dar asa ca sa treaca timpul. Dar nu apuc sa mai zic ceva ca…
– Stiti, am si eu o fata, vrea sa dea la ziaristica sa fie si ea la TV, ii place de Mihaela Radulescu…

Cand am auzit asta mi-am zis : “Jeane, ai pus-o! Ti-a pus D-zeu mana in cap! Prospatura, bre! O ei pe asta mica si ii explici tu cum sa ajunga ca Mihaela, Andreea lu Banica sau Andreea, Esca aia…ca doar tu te ai cu ele ca fratzii”.

– Pai da! Sigur! Cati ani are fata?
– 15, face joi!
– (Ptiu, drace! Jeane intrai la “corupere de minore”) A, pai, e mica inca!
– E, da, dar ii place si vrea sa se faca d-asta de apare la TV…vedeta!
– Pai da, sa faca scoala de vedeta…zic eu ca pentru mine desuflat de descoperirea anterioara. Dar e greu sa paziti trenu’? schimb eu vorba
– Greu! Pai trebuie sa fi cu ochii pe toti si sa stai treaz… Pana sa ma angajez aici eram paznic la un depozit en-gross, mai trageam si eu un pui de somn, mai mancam si eu, mai o barfa mica cu fetele, ca era niste fete de lucrau pe centura acolo unde era depozitul…mai trecea ziua. Aici, nimic, trebuie sa fi cu ochii in patru.
– Pai ce puteti sa faceti la cat e de inghesuiala?!
– Sincer, nu fac nimic, dar sa nu zici la ziar la matale acolo…ma plimb si eu de la un capat la altul mai stau jos, mai vorbesc cu calatorii, mai ma uit la femei ca acum pe caldurile astea imi mai clatesc si eu ochii ca sunt fetele mai golase, mai ales la Romana, unde te-ai suita mata, e misto ca se suie studentele si la Universitate la fel…apoi e mai degajat.
– Si ce vorbiti cu calatorii?
– Ete, de ale vietii…intru eu in vorba cu ei…ca sunt mai vorbaret ca asa am cunoscut-o si pe nevasta-mea…Stateam pe scara, pe schela, stii?, ca eu sunt zugrav, renovam un bloc…si ea statea pe balcon ca o puse mama-sa sa intinda rufe…si asa am vorbit vreo trei luni cat am lucrat la fatzada blocului, eu pe schela, ea pe balcon…ma mai ushuia maica-sa, dar ce crezi ca plecam?!
– De regula vorbim de ce mai scrie prin ziare, continua nea Nelu, ca eu citesc ziarul de dimineata si apoi comentez cu calatorii. Ii stiu deja pe multi dintre ei ca mergem impreuna zilnic. Pentru unu’ de merge de la Aparatorii Patriei la Pipera, doarme pe scaun si il scol eu cand ajunge la Pipera…
– Probleme ati avut vreodata?
– Ne! Pai ce sa se intample…mai uita unii bagajele prin tren, mai dau informatii unde trebuie sa coboare…nu am avut nici o problema…

Am ajuns la Unirii, discutia noastra a trebuit sa se intrerupa, dar mi-a spus ca daca mai merg pe Magistrala a II-a sa intreb de nea Nelu sa mai barfim si noi, sa mai punem tarza la cale…l-am asigurat ca asa o sa fac si am lasat in spate unul dintre cei mai vigilentzi paznici, nea Nelu.

Tanti Lili florareasa

Pe Lili am cunoscut-o intr-o zi oarecum „fericita”, 14 februarie (unii zic ca ar fi Ziua Indragostitilor, Sf. Valentin, zi in care eram predispus sa ma indragostesc), a doua oara am vazut-o pe 1 martie, apoi 8 martie, deja eram „prieteni”, ne stiam bine…imi cunostea gusturile, ma citea in ochi, stia ce vreau, nu trebuia sa spun nimic ca stia inainte sa ma exprim…Am mai fost pe la ea de cateva ori in martie, nu mai stiu cand, insa o vedeam aproape zilnic…ma saluta si eu ii intorceam timid salutul…Pe 21 aprilie am fost iar la ea…nu m-a dezamagit. Ultima data am vazut-o luna asta, pe 2…a fost colosala! A meritat toti banii!
Ma saluta ca de obicei…”sa-ti dau ceva, patroane?” „patroane” asta venea de la un defect de care intr-un final am reusit sa ma debarasez sau macar sa profit de el atunci cand e cazul…m-a imbracam numai in costum, mi-a trecut, s-a vindecat si locul”. „Da, e ziua lu’ mama” „A, pa’ pentru mama lu’ matale face tanti Lili un buchet de trandafiri da o sa te pupe!” Asa am aflat ca o cheama Lili, tanti Lili… Un nume ciudat pentru o florareasa…nu tu Mercedesa, sau Sue Ellen sau mai stiu eu, Scarlett O’Hara. Mama a fost foarte incantata, nici nu avea cum…Am revenit ieri, dar nu ca sa iau flori.– Ce mai faci tanti Lili? i-am luat-o eu inainte inainte sa-mi arunce propozitia cu “patroane” in coada.
– Ma usuc de cald, patroane! e pe asta nu o mai prevazusem. Tanti Lili foloseste cuvantul din orice pozitie si in orice context.
– Tanti Lili, dar cum ai ajuns mata sa vinzi flori?
– Apai, cum, sunt florareasa de cand ma stiu…am vreo 60 de ani si pa fi-mea tot florareasa am facut-o, cum a fost si mama si a batrana, mama lu’ mama, bunica-mea, na! Am inceput in Rahova, cand Rahova era marginea Bucurestiului…vindeam la Cosbuc si veneau gagii sa ia numai de la mine ca eram frumoasa. Ai vazut tu tiganca cu ochii albastri? Eu sunt aia. (recunosc ca nu observasem ca are ochii albastri pentru ca acum erau cam spalaciti, probabil inceput de cataracta si ochii erau cam aposi si albi) Ca tata era pe juma gabor, tigan ungur, dar s-a indragostit de mama ca era frumoasa rau…Noi tigancile suntem frumoase rau, pan’ ne maritam si turnam puradei…apoi ne umflam ca gogosile, dar tot frumoase ramanem…nu ca voi romanii, urati sunteti de mici (rade cu pofta de pot sa ii vad toate maselele aurii,ca nu bag mana in foc ca ar fi de aur).
– Si merge, bre? Castigi ceva?
– Merge, cum sa nu mearga…nu mai este romanii prea galantoni cum erau cand eram eu tanara…atunci se cumparau flori…luau la dragutzele lor, la neveste, la amante, la gagici…acum nu mai are omul chef nici de amor si normal ca nu mai cumpara nici flori…dar merge ca mai e un sfant, mai o doftoriceala, mai o spaga…si ce sa duci? Cafeaua, tigarile e scumpe…flori mai iei si cu 10 mii firu’ si te rezolvi…ca nu ta potzi duce cu mana in fund…
– Pensie ai, mamaie?
– Pai da unde sa am manca-ti-as gura? Ca cine imi facu’ mie carte de munca ca sunt tiganca. Noi tiganii nu stam dupa d-astea. Facem bani daca suntem muncitori…nu dam in cap. E, unii mai dau si in cap…dar probabil ca de foame ca nu are si ei ce manca. Ar fi fost frumos sa imi vina si mie niste banii acum…Aici cu chioscu’ se ocupa fi-miu…ele le are pe astea cu hartiile cu autorizatile ca sunt astia de la primarie pe noi mai rau ca pe hotii de cai…(Discutia s-a intrerupt pentru ca o doamna distinsa cu un fel de instalatie complicata pe post de coafura…a magulit-o tanti Lili cat a magulit-o pana cand a facut-o sa cumpere nu 3 fire, ci 5…)
– Auzi, mamaie, dar cum faci mata marketing la flori?
– Mark…ce?
– Cum faci mata sa vinzi florile?
– A, pai cum sa fac?! Il vad ca se uita mai lung la flori si stiu ca asta e pus sa cumpere…doar trebuie sa il conving eu sa ia de la mine si nu de la alta…si aici ii bag vrajeala si pana la urma cumpara de la mine ca ma vad mai in varsta si am mai multa cadere ca nu poti sa refuzi o femeie batrana…pe o pustoaica o mai refuzi…Ca stiu cand eram tanara…aveam o oftica de babele alea de la Cosbuc (Piata George Cosbuc, actualmente acolo e economatul lui E-Vanghelie) ca ele vindea mai mult ca mine…ii lua pe barbati de brat si nu le dadea drumu pana nu lua ceva…eu nu aveam nici tzatze cand m-a pus mama sa invat meserie…Da’ mai incolo pe la 14-15 ani…le lasam pe babe sa se odihneasca la cat le luam clientii…si apoi veneau numa’ la mine…ca eram bengoasa rau.
– Auzi, bre, dar de impacaciune, flori pentru femeile suparate pe barbati, d-astea vinzi? Ce merge mai bine?
– O, da…pai aia de cumpara flori noaptea sunt numai d-astia de au calcat stramb…ori au fost la femei, ori au baut, ori sunt teleleu…A fost unu intr-o seara de a venit in pijama…il daduse nevasta-sa afara din casa ca i s-a parut ei ca a fost la alta. Si l-am intrebat: “ai fost,ma?” “am fost, mama, am fost pai puteam sa o scap…ca era tanara si buna rau…nu ca nevasta-mea…pai cu asta am doi copii cum sa imi faca ce imi facea aia tanara? Si a mai si vrut…” Plangea, romanu’, da mi-era mila de el…Ca il daduse nevasta afara…in pijama. I-am dat un buchet frumos de garoafe pa datorie ca in pijama nu avea bani, daca ii dadeam de trandafiri si il batea nevasta-sa cu ei…il umplea de zgarieturi…asa ca i-am dat garoafe ca alea nu lasa urme…A doua zi a venit si mi-a spus ca a mers…a imbarligat-o pe nevasta-sa…mi-a platit dublu.
Aici am oprit dialogul pentru ca eu nu aveam nici o treaba, dar tanti Lili, vai ce nume?!, era cu ochii in patru la oamenii care treceau…ii privea cu mare atentie, ii cantarea, ii citea ca pe o carte…stia deja cat e dispus sa dea si ce fel de flori vrea sau i se potriveste. Munca grea si asta, esti de fapt un psiholog ascuns in haine largi si viu colorate.

Nea Sile militeanu’

L-am cunoscut in statia de la Apaca a lui 105. Statea de vorba cu batranul care vinde acolo ziare. Si el era batran, da’ parca se tinea inca bine, si-asa adus de spate cum era. Avea parul alb aranjat pe-o parte si ochelari cu rama metalica. Palarie, costum calcat proaspat, camasa scrobita…Nea Sile parea scos proaspat din cutie. Ii auzeam vorbind : « Da’ cica ni le mareste pan’ la urma »…
« Du-te dom’le, tu te iei dupa prostiile care le zic astia la televizor ? Eu sunt aci cu ziarele in fiecare zi si stiu eu mai bine ca nu »
« Da’ a zis Tariceanu ca pan’ la urma le mareste »
« Lasa’ma cu asta, n-ai vazut cum ii zice lu’ asta ? Razgandeanu ! Asta se razgandeste si pan’ la urma tot cu pensia mea de 3 milioane raman », ii raspunse sceptic vanzatorul de la chioscul de ziare, continuandu-si treaba cu un client « da, buna ziua, evenimentu’ si cu supliment, aveti marunt ? »
Batranul lasa chioscul de ziare si se indrepta spre statie, dar autobuzul tot nu aparea.
Cat aveti pensia ?
Apai io o am mai buna, ca am lucrat la Militie…
La Militie ? intreb putin contrariat, probabil dintr-o prejudecata stupida pe care nu mi-am putut-o reprima pe moment…Nu apuc sa imi cer scuze pentru scapare…
Da’ acu’ sa nu ma judeci gresit, ca am ajuns acolo din intamplare. Eu nu’s de pe aici, vin tocmai de la Vaslui, de langa Husi, acolo m-am nascut si am copilarit pana cand am plecat la scoala. Tata a venit de la razboi cu un picior beteag si cum io eram baiatu’ al mai mare a ramas toata gospodaria pe capu’ meu si scoala prea multa nu s-a lipit ea de mine.
Sase frati am fost la parinti si din toti numai unu’ mai am care’o ramas prin partile locului, la Husi. Cu el ce ma mai vad cand ma duc la tara, in Moldova, ca in rest nu mai am pe nimeni nicaieri.
Cand am terminat scoala la Husi m-am dus la minele din Vulcan, stii tu unde e Vulcan?, taman in Hunedoara, ca atuncia era moda asta cu minele si-am facut acolo un fel de curs de ne-au pregatit aia de ni s’a acrit, pana ne’or iesit minele pe nas ! Da’ era rau, un fel de armata asa…
Armata unde-ati facut-o ?
Pai armata am facut-o la Vaslui, la mine. Atuncia’mi-amintesc ca n’aveam voie cu pachete si mama tot pregatea ea cate’o paine rumena pe vatra si mi-o trimitea pachet iar inauntru cand desfaceai era si’o sticla de palinca d’aia buna ascunsa in coca moale si coapta, de beam cu baietii si trezeam toate camerele pana in zori, ca eram 20 intr-o camera, ca soarecii dormeam…. Si dupa armata m-am dus, cum ziceam, taman in Hunedoara, sa fac un fel de scoala speciala sa ma fac miner. Da’ intr-o zi am primit scrisoare de la Husi in care’mi zice ca mama nu mai e, ca s’o dus… desi era tanara, ca pe mine m’a facut primul chiar cand a inceput al doilea razboi, asta mare, si ea n’avea decat 15 ani cand m’a facut, era inca un copil…
Ca si nevasta mea cand ne-am cunoscut tot asa era, de varsta asta. Ne-am luat din dragoste, am facut nunta in sat si a venit dupa mine in Hunedoara si ea. Stateam la Lupeni la inceput, in niste locuinte speciale, o camera era si cu un resou. Era frig si curgea mucegaiu’ pe pereti. Intr-o zi am dus’o la spital ca ii era rau. Cand m-am intors sa ii aduc supa, ea nu mai era. Supa s-a racit si ea nu mai era… tuberculoza au zis.
Eu cu minele nu mi-a mers… s-au desfiintat cursurile de le faceam si m-am trezit fara meserie si-atuncia cautau oameni pentru militie. Eu nu l-am iubit prea tare pe Ceausescu, dar ca sa fac o paine am depus juramantu’ ca’l slavesc si proslavesc. El de’abia venise la putere de vreun an, era prin ’66 asta, si-am intrat in Militie. Mi-amintesc ca daca venea in vizite la mineri sau prin satele din imprejurimi comandantu’ mobiliza toate fortele si noi ne gandeam cine stie ce o sa ne puna sa facem ! Can’colo, legam cu ata mere rumene si rosii in copacii care nu mai rodeau si caram vacile cele mai grasune din satele invecinate. Da’ ce nu am facut !
L’ati vazut mai de’aproape vreodata ?
Pe cine ? Pe Ceausescu.. Aaa, pai da, a fost o data cand s-au razvratit minerii dar asta mai tarziu asa prin anii ‘80, a fost mare nebunie acolo. Ca stiam ca o sa vina, a trebuit sa ii inchidem pe toti cei care se numeau recalcitranti, adica stiam ca ar fi putut deranja, erau oamenii de pe strazi, orfani pe acolo, care existau in realitate, da’ in acte nu existau. Si ii inchideam la puscarie cat trecea Ceausescu prin oras. Cand a venit a incercat sa vorbeasca el cu minerii da’ lumea il injura si striga jos ceausescu, saracu’ de el… eu cred ca tot a fost mana ei.
Cum adica ?
A ei… A lu’ afurisita aia de Ceauseasca… Numa’ ea i’a facut relele pe care le-a facut. Ca niciodata nu e ala care e in fata si nici ala de care se zice ca e rau. Asa o fost si cu rusii cand s’au retras, cate tampenii nu au facut. Ei cica erau aliatii nostri, da’ stiu ca eram copil de vreo 7 ani cand prietenu’ meu cel mai bun, Vasile, ca pe mine, a primit un glont in umar cand a sarit sa isi apere mama ca au vrut sa sara pe ea rusii. Si erau si smecheri, ca isi luau uniforme de nemti ca sa creada lumea ca nemtii ne fac rau. Pai da. Nemti care vorbesc ruseste si saluta cu dasvidania !?

Gina – vanzatoare de lenjerie intima in piata

Cand aveam vreo 21 de ani si eram tanar si frenetic ziarist la un ziar mic, intalneam la conferinte tot felul de persoane la vreo 50 de ani care scriau la diferite ziare, mai mici sau mai mari. Aveam o mare lupta de dus pentru a putea face fata la concurenta celor mai in varsta, dar nu ii intelegeam…la 50 de ani tot reporteri. Atunci am luat o decizie: daca pana la 30 de ani nu o sa depasesc acest prag, de reporter, ma apuc de vandut chilotzi in piata. Anii au trecut, pragul l-am depasit de 23 de ani…dar, de multe ori, din sictirul acumulat fata de presa romaneasca…m-am tot amenintat ca imi iau taraba si ma aprovizionez cu chilotzi.
Pe Gina am intalnit-o intr-o piata din Militari…nu iesea cu nimic in evidenta. Mica, slabuta, dar cu un fund mare, tricou cu vedere la buric si sutien cu buretzi. Nimic extraordinar, dar era singura care vindea lenjerie intima: chilotzi, maieuri, sutiene, furouri etc. “Etc.” pentru ca multe din chestiile alea nici nu stiu cum se numesc.
Discutia s-a legat greu. “Da’ ce-ti trebuie interviul cu mine?” Am incercat sa ii explic ca este un interviu cu oameni normali cu meserii normale, oamenii care conteaza pentru guvernanti doar odata la patru ani…N-am prea convins-o! I-am spus ca imi place de ea ca are o figura interesanta si vreau sa o fac vedeta! Asta a fost suficient. In sufletul fiecarei vanzatoare de chilotzi zace speranta ca si ea poate fi o Monica Columbeanu. La asta cred ca se gandea si Gina, doar ca ea este juma’ din Columbeanca ca si inaltime, dar mai conteaza…are o inima mare!
– Cum ai ajuns sa vinzi chilotzi?
– Dar nu vand numai chilotzi…si sutiene si maieuri…pai, dupa ce am terminat liceul, asta de colo, din spatele blocului…5-ul! Il stii, nu? E si dupa aia trebuia sa fac ceva ca ma trimitea mama la munca ca noi suntem doua fete, eu sunt a mai mica! Sora-mea, aia mare, s-a maritat deja…s-a ajuns ca l-a luat pe unul de are o taraba de fructe si legume…uite e aia de acolo din fata, aia roscata…Liliano, vino fata pana la mine ca imi ia interviu! Hai, fa, vino ca nu-ti fura nimeni rosile 5 minute…imi faceti si poza…daca stiam ma pieptanam si eu…Aduna, fa, si tu si un pieptene…Asa…si am fost mai intai la un butic de vindea de toate, CD-uri, posete, fierbatoare…dar era un arab patron si ma muncea de dimineata pana noaptea si pe o colega i-a facut si avansuri…la mine nu s-a dat dar ma platea putin…apoi ma aranjeasem…gasisem in Mall, mintisem ca stiu engleza bine si aia, o doamna bine…statea toata ziua la coafor, avea numai aur pe mana, nu m-a incercat si ma angajase…aveam un salariu baban…imi dadea vreo 12 milioane…dar s-a gasit sa vina un negrotei sa vrea ceva tocmai cand era sefa pe acolo…si cum eu stiam numai pasareasca…S-a prins sefa ca nu stiu engleza si m-a dat afara. Apoi, am fost la cumnata-miu…vindeam cu sora-mea…putini bani ca nu avea si el de unde…dar decat sa stau degeaba…imi ajungeau si mie de un fard, un parfum…Atunci am auzit de nea Vasile ca cauta o fata…m-am dus la el si i-am zis “ia-ma nea Vasile pe mine ca sunt fata cinstita si cuminte” si m-a luat…de atunci vand aici.
– Si cum e?
– E bine. Vin dimineata, imi aduce nea Vasile marfa si eu o intind si seara vine si o ia…In rest am prietene pe aici pe la tarabele astea…Uite sa scrii si de aia de vinde incaltaminte…are 18 ani, e taraba ei si este incurcata cu un fotbalist, dar ea tot vine aici si vinde ca vrea sa fie independenta. Bravo ei! In rest, e fete bune…ne ajutam intre noi. Bem cafeau dimineata impreuna ca nu sunt clienti pana pe la 9.00, la legume si fructe era tot timpul. Aici la imbracaminte in spatele pietei e mai liniste si acum vara e si mai racoare ca nu bate soarele…Si iarna e mai bine aici ca e adapost.
– Si ce vrei sa faci pe viitor?
– Pai ce sa fac? Sa vand mai mult…dar parca nu mai se imbraca romanu’ Anul trecut am vandut bine…se vindeau chilotzi in darci, anu’ asta parca nu mai poarta romanul chilotzi…nu stiu ce e…Si in rest sa fiu sanatoasa si sa-mi gasesc si eu un baiat sa ma iubeasca pentru mine nu pentru bani sau altceva…ca dadusem de unu’ tot timpul venea la taraba sa imi ceara ba bani de tigari, ba sa isi ia si el o bere…si io ii dadeam…fetele pe aici imi tot spuneau ca-s fraiera ca ma face…da’ eu il iubeam si ziceam ca nu e asa…pana cand nu am mai putut si nu i-am mai dat…si m-a parasit! Aia e…un baiat cuminte, sa nu bea, sa stea si el pe acasa…Si o casa…ca stam 5 oameni in casa (dar asta sa nu spuneti la gazeta ca ma rupe sora-mea cu bataia, da asa e…e ea cu barba-su, mama, tata si o bunica si nu am si eu intimitate…sa vin si eu cu prietenu’…cand il aveam ca acum n-am cu cin’ sa vin).
– Doar atat?
– Pai da…ce altceva?
Corect, ce sa iti doresti mai mult…ai totul: este vanzatoare de chilotzi…ceea ce eu mi-am dorit de la 21 de ani si nu am reusit si m-am chinuit sa fac si facultate si postuniversitara si master…si tot nimic. Nu corespund fisei postului, probabil…dar nu ma las…nu e timpul pierdut! Mai am un an pana la 30 de ani!
# Poza e doar spre exemplificare pentru ca mi-a fost imposibil sa fac poza fara ca cei din jur sa se simta amenintati…asa ca Gina a ratat sansa de a fi vedeta!